Integrarea antreprenorilor de pe ambele maluri ale Nistrului în lanțurile valorice comerciale – o perspectivă transriverană
În data de 4 aprilie, în cadrul proiectului „Integrarea antreprenorilor de pe ambele maluri ale Nistrului în lanțurile valorice comerciale – o perspectivă transriverană”, implementat de Asociația Investitorilor din România în parteneriat cu Agenția Regională de Dezvoltare din Tiraspol a avut loc o vizită de afaceri dedicată antreprenorilor de pe malul stâng al Nistrului.
În cadrul acesteia au participat un număr total de 16 antreprenori, beneficiind anterior de o serie de seminare axate pe standardizare, proceduri vamale și aspecte bancare, care i-au pregătit pentru integrarea în lanțurile valorice comerciale naționale și internaționale.
Programul vizitei a inclus o întrevedere cu domnul Ștefan Krasovschi Murea, Ministru Consilier în cadrul Biroului de Promovare Comercial-Economică Chișinău, în cadrul căreia s-au discutat oportunități de dezvoltare și cooperare pentru companiile care se aliniază la standardele și certificările naționale ale Republicii Moldova, precum și celor internaționale ale Uniunii Europene.
De asemenea, antreprenorii au vizitat companii de renume precum Kaufland, FAN Courier și Forward International, explorând posibilități concrete de colaborare și integrare în lanțurile de aprovizionare și distribuție. Aceste întâlniri le-au oferit participanților o înțelegere mai profundă a cerințelor pieței, prilejul de a stabili contacte valoroase și de a identifica noi oportunități de dezvoltare.
Mulțumim companiilor pentru ospitalitate, deschidere și implicare activă în facilitarea acestui schimb de experiență.
În luna mai, urmează o nouă vizită de studiu, de această dată la Iași, care va continua eforturile de conectare a antreprenorilor din regiune cu cea din România și Europa.
Acest proiect reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor economice transriverane și în sprijinirea antreprenorilor pentru a-și extinde activitatea pe noi piețe.
Proiectul „Integrarea antreprenorilor de pe ambele maluri ale Nistrului în lanțurile valorice comerciale – o perspectivă transriverană” este realizat cu suportul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. UNDP Moldova. European Union in the Republic of Moldova