Comunicate de presă
Întrevedere între Președintele Executiv al Asociației Investitorilor din România și Primarul municipiului Sibiu
Continut Comunicat de PresaÎn cadrul întâlnirii avute cu doamna Astrid Cora Fodor, primar al municipiului Sibiu, a fost prezentată Asociaţia Investitorilor din România si au […]
Participarea Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova la ședința Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru Republicii Moldova
Continut Comunicat de PresaLa data de 30 martie 2018, Președintele Executiv al AIR dl Dan Nuțiu a participat la ședința Consiliului Economic pe lânga Prim-ministru Republicii […]
Inițierea parteneriatului de cooperare între AIR și Universitatea de Stat din Moldova
Continut Comunicat de PresaLa data de 14 mai 2018 au fost puse bazele unui parteneriat promițător între Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova și […]
Participarea Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova în cadrul evenimentului dedicate săptămânii diplomației comerciale a României
Continut Comunicat de PresaAsociaţia Investitorilor din România, prin Preşedintele Executiv, a avut onoarea şi privilegiul de a susţine un discurs în faţa reprezentaţilor diplomaţiei comerciale […]