Alături de refugiați
În contextul evenimentelor din Ucraina, Asociaţia Investitorilor din România în Republica Moldova a iniţiat campania „Alături de refugiați”, care are drept scop donarea de produse de primă necesitate refugiaților din Ucraina. Astăzi, a avut loc o nouă donație de produse alimentare. Produsele au fost livrate la Centrul de triere pentru refugiați la Moldexpo. Pe această cale, ne exprimăm recunoștința față de membrii AIR care au venit în sprijinul celor care fug din calea războiului și ne arătăm solidari cu toți cei care au mai mare nevoie de noi în această perioadă deloc ușoară. Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova va continua să acorde sprijin și să susțină în continuare campania pe toată perioada necesară.