Adunarea Generală a membrilor 24 ianuarie 2020

La 24 ianuarie curent, cu ocazia împlinirii a doi ani de la înființare a avut loc Adunarea Generală a membrilor Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova. Ședința a început cu un cuvînt de salut din partea Președintelui Onorific, Excelența Sa, Ambasadorul României, Domnul Daniel Ioniță : “ La cei doi ani de activitate AIR crescut frumos și structurat fiind un partener serios de dialog pentru accesul la cabinetele guvernamentale atât în România cât și în Republica Moldova. Ambasadorul a oferit garanții că atât ambasada cât și dumnealui personal sunt alături să ofere tot suportul.”
La ședință a fost prezentat Raportul de activitate în care au fost punctate realizările Asociației pentru anul 2019, proiectele, atât și planul de acțiuni pentru anul 2020.
Membrii Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova, prezenți la întrunire, au ales noul Consiliului Coordonator și Președintele acestuia.
La final, a fost organizată o recepție festivă cu participarea membrilor AIR, a oficialităților, reprezentanților de la ambasade, corpul diplomatic, reprezentanți ai mediului de afaceri.